Definirea si caracteristicile oportunitatilor economice

Aspectul major referitor la oportunităţi se referă la definirea sa. În lucrările de specialitate sunt puţine încercări de definire a oportunităţii economice. Cea mai cunoscută aparţine lui Howard Stevenson, directorul Centrului de Studii Intreprenoriale de la Universitatea Harvard. În accepţiunea sa, oportunitatea economică sau intreprenorială reprezintă o dorită stare viitoare, diferită de cea prezentă şi, concomitent, o credinţă a unei persoane (întreprinzătorul) că este posibilă realizarea sa cu succes.

De reţinut!

Oportunitatea economică este o necesitate sau o cerere potenţială de un produs sau serviciu într-un anumit context, a cărei sesizare, identificare, luare în considerare şi satisfacere printr-un proces economic de către o persoană sau un grup, în viitor, poate genera profit.

Dimensiunile oportunităţii economice sunt:

• dimensiunea economică, în sensul generării de profit, printr-un proces economic;
• dimensiunea psihologică, existând numai ca percepţie a anumitor persoane care cred în profitabilitatea sa;
• dimensiunea contextuală, concretă, manifestându-se numai în anumite situaţii şi condiţii;
• dimensiunea prospectivă, devenind o realitate în viitor, ca urmare a unor decizii şi acţiuni concertate, de natură economică, intreprenorială şi managerială.

Sursele principale ale oportunităţii economice

 În scopul facilitării conceptului de oportunitate economică, este utilă prezentarea principalelor categorii de surse ale oportunităţilor economice, în funcţie de natura lor:

• comerciale, reprezentate de cererea deschisă sau latentă pentru anumite produse şi servicii;
• ştiinţifice, constând din descoperirea de noi legi, principii, metodologii aplicabile în realizarea de produse noi şi modernizate;
• tehnice, reprezentate de noi echipamente, tehnologii, materii prime, care pot servi ca bază pentru o nouă afacere sau pentru diversificarea, modernizarea, specializarea unei firme;
• juridice, constând în apariţia de noi legi, ordonanţe, hotărâri de guvern, modificarea celor existente, cu consecinţe semnificative asupra iniţierii, derulării şi profitabilităţii activităţilor economice;
• • fiscale, atunci când se schimbă felul, dimensiunea, modul de calcul al unor impozite şi taxe, modificând şi motivaţiile întreprinzătorului şi condiţiile de valorificare a capitalului, implicit, generând şi noi posibilităţi de a iniţia şi dezvolta afaceri;
  • bancare, financiare (credite, leasing), ca urmare a modificării semnificative a condiţiilor de acordare a creditelor;
  • informaţionale, reprezentate de noi abordări şi tehnologii informatice, care permit accesul mai rapid, mai ieftin şi mai complet la informaţii şi cunoştinţe importante pentru demararea şi realizarea de acţiuni economice;
  • educaţionale, reprezentate prin dobândirea de cunoştinţe teoretice şi practice prin pregătirea şcolară, de aici rezultând persoane cu viziuni, abilităţi, deprinderi şi comportamente favorizante activităţilor de tip antreprenorial;
  • manageriale, reprezentate de noile abordări, metode, tehnici, know-how, ce facilitează identificarea şi valorificarea oportunităţilor economice.

  Există mari diferenţe în privinţa acestor categorii de surse ale oportunităţilor economice cu mare impact asupra fenomenului intreprenorial şi asupra performanţelor economice de ansamblu ale firmelor. Ca exemplu, în figura următoare se observă costurile implicate de înfiinţarea unui SRL în SUA, Japonia, Franţa, Italia, Islanda, Germania, Suedia, Olanda, Australia, Marea Britanie, Spania şi Islanda. Nu întâmplător, ţara cu cele mai multe firme la 1000 de locuitori şi cele mai performante economic, SUA, are pe ansamblu cele mai reduse costuri şi cele mai bune condiţii pentru înfiinţarea lor. Irlanda, Marea Britanie, cu mari progrese în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, în ultimul deceniu, oferă printre cele mai favorizante condiţii de înfiinţare a lor, contribuind semnificativ la valorificarea oportunităţilor economice potenţiale.

      Tipuri de oportunități

Practica intreprenorială de sute de ani a relevat că există anumite categorii de oportunităţi de afaceri, care se întâlnesc cu o frecvenţă mare. Cunoaşterea lor este importantă, în special pentru tineri şi pentru persoanele interesate de a deveni întreprinzători, indiferent de vârstă. În tabelul 3.1. prezentăm lista acestor oportunităţi, care se bazează, în principal, pe abordarea cuprinsă în cunoscuta lucrare americană NxLevel Guide for Entrepreneurs.

Principalele categorii de oportunităţi economice intreprenoriale

Rolul esenţial al omului în identificarea oportunităţii economice

       În viziunea lui Howard Stevenson oportunitatea economică prezintă  un ansamblu de patru determinări:

Dintre cele patru determinări, esenţială este cea referitoare la persoană. Omul, potenţialul întreprinzător, este cel care sesizează oportunitatea economică, o identifică, analizează, stabileşte un demers pragmatic de valorificare şi decide şi acţionează asupra respectivei situaţii pentru a obţine profit. Celelalte trei determinări – contextuală, materială, financiară şi temporală – se manifestă în cea mai mare parte tot prin intermediul respectivei persoane. pentru ca o persoană să poată identifica şi fructifica potenţiala oportunitate economică, transformând-o într-o oportunitate economică reală, devenind astfel un autentic întreprinzător – trebuie să posede anumite abilităţi pragmatice, cunoştinţe teoretice, contacte cu organizaţii şi persoane şi anumite resurse semnificative din punct de vedere al oportunităţii respective, inclusiv timp pentru a se ocupa intens.

În situaţia în care persoana respectivă nu posedă aceste elemente la un nivel apreciabil, potenţiala oportunitate economică nu devine obiectul unui demers antreprenorial profitabil, manifestându-se ca o viabilă oportunitate economică.

Abordarea oportunităţii economice

Pentru întreprinzători, ca de altfel, pentru orice activitate economică autentică, în condiţiile economiei de piaţă este esenţială abordarea oportunităţii economice. În principal, aceasta implică etapele înscrise în figura următoare, şi la al căror conţinut ne vom referi mai detaliat.

De reţinut:

Obţinerea resurselor necesare este adesea un proces laborios care constă în:

• determinarea nivelurilor optime şi minime pentru fiecare resursă necesară;
• identificarea concretă a altor mecanisme (decât cel al proprietăţii) utilizabile pentru obţinerea tuturor resurselor necesare (leasing, francising etc.);
• cunoaşterea aşteptărilor, a cerinţelor posesorilor de resurse faţă de acţiunea antreprenorială şi asigurarea că există suficient potenţial pentru a-i satisface;
• stabilirea măsurii în care oportunitatea economică poate să furnizeze suficiente stimulente pentru o cooperare pe termen lung cu furnizorii de resurse şi ceilalţi stakeholderi;
• prefigurarea consecinţelor performanţelor necorespunzătoare calitativ, neîmplinite cantitativ sau programate greşit asupra furnizorilor de resurse şi a celorlalţi stakeholderi;
• contactarea furnizorilor de resurse;
• negocierea cu posesorii de resurse;
• contractarea resurselor împrumutate sau atrase.

Realizarea mecanismului managerial-economic pentru derularea afacerii are în vedere următoarele aspecte:

• managementul eficace al asigurării şi utilizării resurselor interne şi externe;
• stabilirea unor mecanisme pentru contacte de afaceri adecvate, cu stakeholderi;
• testarea ipostazelor privitoare la aspectele esenţiale ale punerii în valoare a oportunităţii economice;
• determinarea modalităţilor prin care costurile şi performanţele pot fi măsurate;
• închegarea mecanismului managerial.

„Recoltarea” valorii nou-create implică, următoarele categorii de decizii şi acţiuni:

• identificarea mecanismelor disponibile pentru a „recolta” fructele valorificării oportunităţii economice;
• examinarea corectitudinii structurării afacerii din punct de vedere al proprietăţii, legalităţii şi fiscalităţii;
• stabilirea elementelor care pot amplifica sau diminua semnificativ „recoltarea” fructelor afacerii;
• derularea propriu-zisă a afacerii;
• onorarea corespunzătoare a obligaţiilor faţă de terţele părţi implicate în afacere.

În opinia Şcolii de la Harvard, elementele prezentate arată care sunt principalele aspecte de avut în vedere atunci când un întreprinzător identifică o oportunitate economică şi demarează procesul antreprenorial.

Bariere în procesul valorificării oportunităţilor economice

       În perceperea şi valorificarea oportunităţilor economice trebuie să avem în vedere eventualele bariere care pot interveni. În funcţie de provenienţa lor, barierele pot fi individual-organizaţionale şi contextuale.

      Barierele individual-organizaţionale, încorporează acele elemente care se referă la persoane interesate în descoperirea de oportunităţi economice. Potrivit specialiştilor, aceste bariere sunt următoarele:

• concentrarea asupra produselor şi serviciilor care se realizează în prezent;
• focalizarea asupra activelor existente;
• luarea în considerare în exclusivitate a salariaţilor şi abilităţilor profesionale de care se dispune în prezent;
• focalizarea asupra relaţiilor umane şi organizaţionale pe care cei implicaţi le au în vedere în perioada actuală;
• concentrarea asupra planurilor şi programelor derulate în prezent.

Trăsătura definitorie comună acestor bariere este supraevaluarea prezentului. Ori, oportunitatea economică implică întotdeauna o nouă stare economică, generatoare de performanţă, care nu poate apărea decât operând schimbări asupra resurselor şi activităţilor actuale. Aceste bariere sunt de natură managerial-psihologică. Ele apar cu frecvenţă şi intensitate superioară la persoanele şi organizaţiile cantonate în prezent, în ale căror preocupări, decizii şi acţiuni sunt predominant curente.

      Barierele contextuale se referă la acele elemente ale mediului ambiant care îngreunează apariţia, perceperea şi valorificarea oportunităţilor economice potenţiale. Cele mai frecvente bariere contextuale sunt:

• culturale, ce reflectă predominanţa la o parte apreciabilă a populaţiei a unor valori, aspiraţii, aşteptări, norme şi comportamente potrivnice descoperirii şi punerii în operă a oportunităţilor economice. Aceste bariere sunt des întâlnite în fostele ţări comuniste şi în ţările cu un nivel educaţional scăzut, inhibând aspiraţiile şi acţiunile antreprenoriale;
• legislativ-birocratice, reprezentate de legislaţia referitoare la activitatea economică, excesiv de complexă, adesea contradictorie şi, surprinzător, incompletă pe alocuri, a cărei aplicare se realizează dificil, cu cheltuieli apreciabile de bani şi timp;
• instituţional-economice, reprezentate de absenţa unor instituţii şi organizaţii specifice economiei de piaţă sau de redusa lor funcţionalitate. Între acestea menţionăm: băncile de investiţii, băncile comerciale, fondurile de garantare, bursele de valori, societăţile de asigurări etc.;
• motivaţional-economice, generate de absenţa stimulentelor economice sau nivelul lor redus, pentru a iniţia şi dezvolta acţiunile antreprenoriale;
• descreşterea economică, manifestată atunci când PIB-ul scade, implicit şi nivelul consumului, al cererii, al investiţiilor etc., astfel încât se diminuează foarte mult sursele economice de oportunităţi. În România, această situaţie s-a remarcat din 1989 până în 2000;
• hiperconcurenţa importurilor care se manifestă atunci când conducerea statului permite o pătrundere masivă pe piaţa internă a agenţilor economici din alte ţări, fără ca propriii agenţi economici să beneficieze de un tratament similar în ţările respective şi fără a-i asista să reziste la concurenţa excesivă.